Există o cauză foarte serioasă, conform căreia eu nu ajut soția și niciodată nu am de gând să o fac.
A venit la mine într-o zi un prieten la o ceașcă de ceai, ne-am așezat la bucătărie și vorbeam de-ale noastre. În timpul comunicării eu mă sculasem și-am spus: «Acuma, câteva minute voi spăla vesela și mă întorc».
Prietenul a privit la mine de parcă am spus că plec pentru construirea rachetei cosmice. Cu confuzie și admirare în voce îmi zice: «Sunt bucuros că ajuți soția. Eu pe a mea nu o ajut, deoarece am ajutat-o câteva ori dar ea nici măcar nu mă laudă. Săptămâna trecută am spălat podelele și măcar un cuvânt de mulțumire nu am auzit».
Eu m-am întors spre locul meu, m-am așezat alături de el și am lămurit – cu acestea eu nu o ajut pe soție. Soția mea nu are nevoie de asistență, ea are nevoie de partener. Eu sunt partenerul ei în gospodărie și noi avem funcții diferite în acest parteneriat, iar îndeplinirea treburilor pentru casă – nu este un «ajutor».
Eu nu-i ajut soției să facă curat prin casă, deoarece eu tot trăiesc în această casă și eu tot trebuie să fac curat în ea.
Eu nu o ajut pe soție să gătească, deoarece eu tot vreau să mănânc și eu tot trebuie să gătesc.
Eu nu ajut soția să spele vesela după cină, deoarece eu tot m-am folosit de această veselă.
Eu nu ajut soția cu ai ei copii, deoarece sunt și copiii mei, iar datoria mea este – să fiu tată pentru ei.
Eu nu ajut soția să spele rufele, să le întindă și să le așeze în dulap, deoarece printre ele sunt și hainele mele, și hainele copiilor mei.
Eu nu sunt asistență în această casă, eu sunt o parte a acestei case. Dar ceea ce privește la laude, întrebasem prietenul meu, când ultima dată după ce soția lui a făcut curat în casă, a spălat rufele, a schimbat cearceafurile, a făcut baie copiilor, a pregătit mâncare, a organizat ceva, a auzit un “mulțumesc” de la el?
Dar, a mulțumit-o nu pur și simplu a lene, dar cu sentiment: «Vai, iubire! Ești minunată!»
Nu-ți pare oare absurd acest lucru? Nu-ți pare oare straniu, când tu o dată în viață ai spălat podeaua și aștepți un trofeu deosebit pentru realizarea ta? De ce oare? Nu te-ai gândit niciodată la aceasta, prietene?
Posibil, prea te-ai obsedat de «cultura de macho», care consideră că toate nevoile căsnicești – este responsabilitatea ei.
Posibil te-a învățat cineva, că toate aceste lucruri se îndeplinesc singure, că nu trebuie să depui niciun efort? Atunci, laud-o pe ea la fel cum îți dorești să fii lăudat singur, cu aceleași cuvinte și cu aceleași emoții.
Ajut-o, fii un partener ci nu un oaspete, care vine în casa ei să mănânce, să doarmă, să facă baie și să-și satisfacă nevoile sale. Fii ca acasă! Ca la tine acasă.
Adevărate schimbări în societate se încep de la schimbările în casele noastre. Învățați-vă copii adevăratului parteneriat în familie.