Un bărbat cu un câine a mers de-a lungul unui drum lung, sălbatic și obositor. El a mers prea mult timp, era obosit, și cainele era obosit. Deodată, în fața lui i-a apărut o oază! Porți frumoase, în spatele gardului – muzică, flori, murmurul unui pârâu, într-un cuvânt, odihnă.
— Ce este astă? îl întrebă călătorul pe portar.
— Acesta este paradisul, ai murit deja, iar acum poți intra și te poți odihni cu adevărat.
— E apă acolo?
— Câte vrei: fântâni curate, piscine răcoroase…
— O să-mi dea de mâncare?
— Orice vrei tu.
— Dar am un câine cu mine.
— Îmi pare rău, domnule, câinii nu au voie acolo. Trebuie să fie lăsat aici.
Iar călătorul a trecut pe lângă această oază. Puţin mai târziu, drumul l-a dus la o fermă. La poartă stătea din nou portarul.
— Mi-e sete, a întrebat călătorul.
— Intră, e o fântână în curte.
— Dar câinele meu?
— Lângă fântână o să vezi un vas de băut.
— Dar mâncarea? Mi-e foame.
— Pot să-ți ofer cina.
— Și pentru câine?
— Este și un os pentru câinele tău.
— Și ce este locul ăsta?
— Este un paradis.
— Cum așa? Portarul de la palatul din apropiere mi-a spus că acolo este paradisul.
— El minte. Acolo e iad.
— Cum voi puteţi suporta tot aşa, în paradis?
— Ne este foarte util. Doar cei care nu-și abandonează prietenii ajung în paradis.