Tinerilor de astăzi nu le plac lucrurile stabile: închiriază în orașe cu supermarketuri și internet, cumpără mobilă de unică folosință din magazinele Ikea, iar hainele și, în mod ironic, “luxul” au devenit mărci ale prostului gust.
Luxul țipător de la începutul anilor 2000 este acum doar o amintire. Dar a făcut loc celeilalte extreme.
Aceasta poate fi numită o parodie a sărăciei: beri la reduceri, lăudându-se cu lucruri cumpărate la reduceri și povești despre cum ai ajuns să trăiești pe gratis într-un oraș străin. Din ce în ce mai mult, o auzi de la oameni bogați care lucrează în locuri de muncă creative și locuiesc în propriile apartamente din capitală. Dar de ce să te prefaci că abia te descurci dacă ai bani?
Statisticile arată că, de fapt, suntem mai săraci. De exemplu, un studiu publicat anul trecut în The Guardian de către Centrul de Cercetare a Veniturilor din Luxemburg, care a analizat informațiile din ultimii 30 de ani, a arătat că tinerii din ziua de azi câștigă cele mai mici salarii de la începutul Revoluției Industriale. “Young Invincibles analytics”, care se bazează pe date de la Federal Reserve, spune că americanii cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani câștigă cu 20% mai puțin decât câștigau părinții lor la aceeași vârstă. În prezent, în SUA, majoritatea tinerilor locuiesc cu părinții lor, iar principalul motiv pentru acest lucru este reprezentat de valoarea uriașă a împrumuturilor pentru educație și de costul insuportabil al proprietăților imobiliare.
Adăugați la aceasta atacul agresiv al comercianților care inventează modalități tot mai insidioase de a vă vinde următorul articol la modă. Doar de dragul interesului, faceți o căutare pe Google pentru “millennials”: majoritatea articolelor vor fi despre “cum să convingi un millennial să lucreze” sau “cum să vinzi ceva milenialilor”.
Atunci când ești văzut exclusiv ca o unitate de piață și potențialul tău este măsurat doar în categorii de marketing, vrei să faci tot ce poți pentru a evita acest sistem de evaluare.
Dar motivul pentru care oamenii din jurul nostru – indiferent de situația lor financiară – au devenit interesați de “downsizing” și au început să vorbească despre consumul responsabil nu este doar economic. Acesta ține de etică și, în cele din urmă, de valori.
Imaginea ta trebuie să reflecte acum valorile pe care le susții, nu salariul pe care îl primești. Într-o lume în care se luptă tot mai mult împotriva nedreptăților de tot felul, a te lăuda cu un iPhone X proaspăt achiziționat sau cu zboruri la clasa business înseamnă să devii, în mod voluntar, o țintă pentru furia oamenilor. Dacă în trecut, luxul ostentativ provoca gelozie și frustrare, acum este vorba de furie, cu amenințarea unor consecințe nedorite. Acesta este motivul pentru care Mark Zukenberg poartă mereu aceleași haine, iar Ivanka Tramp împărtășește povești din tinerețea sa punk.
Însăși definiția luxului se schimbă.
Luxul nu mai înseamnă acum case, iahturi și diamante (deși este vorba și despre acestea), ci despre o educație bună, despre faptul că nu trebuie să te trezești în fiecare dimineață cu un ceas deșteptător, despre orele petrecute în afara zonei de comunicare.
În 1899, economistul Torstein Veblen a inventat termenul de “consum demonstrativ” în celebra sa lucrare “Teoria clasei celei mai bogate” pentru lucrurile menite să semnaleze celorlalți statutul înalt al proprietarului lor. Elizabeth Currid-Halkett, profesor de politici publice la Universitatea din California de Sud, a inventat un nou termen: “consum ostentativ”.
Multe lucruri care erau considerate luxuri în vremea lui Veblen sunt acum prerogative ale clasei de mijloc. Astfel, cei bogați aleg lucruri mult mai “liniștite” pentru a-și sublinia statutul înalt. Da, oligarhii încă își etalează bogăția prin obișnuitele mașini Bentley și casele luxoase cu garduri. Dar schimbările în ceea ce privește cheltuielile de lux sunt determinate de elita bogată și educată, sau de ceea ce Karid-Chalket numește “clasa elegantă”. În esență, aceștia sunt “neo-poeții”, pentru care însăși noțiunea de consumerism este respingătoare și care se concentrează pe acumularea de capital cultural mai degrabă decât monetar și impresii.
Poate că atrocitatea acestui consum invizibil va fi modul în care reproduce privilegiile într-un mod nou, inedit până acum. Cel mai simplu exemplu este costul tot mai mare al învățământului superior în America, de la an la an. Karid-Chalket scrie:
“Datele din US Consumer Expenditure Survey arată că, începând cu 2007, acel infam 1% din populația americană (persoane cu venituri de peste 300.000 de dolari pe an) a început să cheltuiască semnificativ mai puțini bani pe lux. De fapt, cheltuielile pentru educație ale celor mai bogați oameni din America au crescut de 3,5 ori din 1996, în timp ce cheltuielile pentru educație ale clasei de mijloc au rămas la același nivel. Pentru că, spre deosebire de lucrurile materiale, educația costă mai mult. Între 2003 și 2013, taxele de școlarizare la facultate au crescut cu 80%, în timp ce prețul hainelor pentru femei a crescut cu doar 6%.”
Cu alte cuvinte, trebuie să ai suficienți bani pentru a te preface că nu contează pentru tine.
Luxul extraterestru nu mai atrage atenția, așa cum o făcea doar pentru cei care nu au înțeles încă noile repere ale luxului. De aceea, puloverul lui Zukenberg nu-l apropie de un milion de oameni obișnuiți, oricât de mult și-ar dori aceștia să devină un simbol generațional. La fel cum jocurile burgheziei de stânga și de “daunfishing” nu îi apropie de oamenii cu adevărat săraci și de lupta împotriva inegalității.
În cele din urmă, povestea sărăciei imaginare este o poveste despre dorința de a apărea ca fiind ceva mai mult decât un profan și un consumator obișnuit. În ciuda faptului că încă consumăm mai mult decât producem, este o rușine să fii un simplu consumator. Iar cel mai bun mod de a-i distrage atenția celorlalți de la ceea ce faci este să arăți că nu-ți pasă de bani, sau cel puțin nu pui banii pe primul loc, și că poți petrece cu ușurință câteva săptămâni mâncând doar hrișcă și bând ceai ieftin pentru un vis.
“Atâta timp cât războiul este privit ca ceva rău, își va păstra farmecul; dar când va fi privit ca fiind vulgar, va înceta să mai fie popular” – acest aforism al lui Oscar Wilde se potrivește perfect cu luxul ostentativ.
Odată vulgar, acesta și-a pierdut puterea și a încetat să mai fie dezirabil pentru cei care, în urmă cu zece ani, visau la genți și pantaloni de marcă, iar acum visează să își lanseze propriul start-up la cel mai mic cost și să calculeze cum să obțină un apartament mai ieftin pe Airbnb.
Photo by Annie Spratt on Unsplash