Socrate – marele filozof și tată cu mulți copii, după cum țineți minte, adoră să iasă pe piață și să pună întrebări dificile la contemporanii săi. Una dintre aceste întrebări am încercat să o aduc la discuția generală în prezent. Iată la ce am ajuns cu această inițiativă.
Era o seară obișnuită de toamnă. Cei de acasă au plecat prin camerele sale. Iar eu îl citeam pe Socrate. Una din întrebările lui m-a uimit. El întreba: «Dacă va avea loc un incendiu și poți salva doar o persoană, pe cine o să salvezi – soția sau un copil?». Toți bărbații au răspuns: «Cu siguranță – copilul». Iar Socrate a spus: «Dar eu o să-mi salvez soția mea tânără. Noi vom plânge împreună, și ea îmi va mai naște copii. Iar dacă o să salvez copilul, vom purta suferință în suflet, și eu, și el. El cu chipul său mereu o să-mi amintească de tragedie. Iar copilul va pierde și frații-surorile, și mama, iar apoi va avea mamă vitregă, care nu-l va putea iubi niciodată la fel cum a fost iubit de mamă». Desigur disputele nu s-au potolit mult timp.
Întrebarea lui Socrate despre soție și copii
Mi-a fost interesant ce o să răspundă soțul meu. Am întrebat fără a întrerupe cititul, iar el a răspuns: «Copilul. Toți vor salva copilul. El e neprotejat și… dar, nu știu, voi salva pe toți, iar dacă doar unul, atunci copilul». I-am povestit despre Socrate. el a lăsat revista într-o parte. Toată seara am discutat această întrebare. E chiar o întrebare destul de complicată.
Dimineață ambii am plecat la muncă, copiii la școală și grădiniță. Am avut o zi plină, despre Socrate nu mi-am amintit. Iar seara mi-a amintit soțul: «Mi s-a părut că la muncă o să fiu omorât astăzi. La pauza de la prânz am început vorba despre Socrate și am pus întrebarea lui la colegi. Răspunsurile erau evidente. Le-am spus că seara și eu așa am răspuns, iar spre dimineață mi-am schimbat părerea. Socrate m-a convins cu argumentele sale» (Pentru mine aceasta a fost o revelație). După spusele soțului toți au uitat de mâncare. Au început să strige și să dovedească, să apeleze la prieteni și se adunau colegii din alte departamente. În sfârșit au chemat și femeile de la contabilitate, iar ele toate într-un glas au început a zice: «Ți-ai ieșit din minți? Soția poți să-ți i-ai și alta. Copilul – este sângele tău!» Salvarea a venit în chipul șefului. Acela a descoperit lipsa tuturor de la locurile lor de muncă în timpul serviciului, a venit imediat la glasurile noastre și a fugărit mitingul nostru neautorizat.
Soțul s-a întors către serviciu și a găsit colegul să pensionar la locul de muncă. Acela în spor nu a participat, a ratat prânzul din cauza trudogolismului său, dar și era slab cu auzul bătrânul, nu prea vorbea cu cineva la servici. «Ce strigau toți acolo? Au anulat premiu sau ce?», — s-a așezat să se odihnească veteranul. «Ei, nu, a apărut un spor filosofic…», — l-a întrebat și pe el soțul. Iar bătrânelul era om de familie, apropo – cu soția împreună trăiesc patruzeci de ani, trei feciori, pentru fiecare a construit casă cu mâinile sale, cinci nepoței, care-l iubesc și vin în vizită.
Bătrânul s-a pus pe gânduri: «Și ce, toți au spus că o să aleagă copilul să-l salveze? Dar eu îmi salvam bătrânica mea! Copiii, ei sunt oaspeți în familie, cresc și părăsesc cuibul. Sigur, mă iubesc, și eu pe ei, vin pe ospăț. Numai că, fiecare din ei este un fragment. Iar cu bătrânica mea eu o să și mor».
Înțelepciunea acestui bătrân uimește. Mi-a venit prin gânduri atunci, poate de aceea avem atât de multe divorțuri, că nu știm să apreciem familia corect. Posibil nu copiii sunt centrul universului nostru și tot pentru ei? Posibil toți vor fi fericiți doar atunci, când părinții se apreciază cel mai mult unul pe celălalt?